De ce să alegem un cadou personalizat?
Se apropie ușor-ușor și cea mai îndrăgită sărbătoare a oamenilor de pretutindeni și anume, Crăciunul!
Toată lumea va fi în căutare de cadouri iar daca nu ești una dintre persoanele care vrea să lase totul pe ultima sută de metri, atunci un cadou personalizat este perfect pentru tine și ceea ce-ți dorești.
De ce să alegem un cadou personalizat, indiferent de persoana căreia vrei să i-l dăruiești? Haideți să vedem!
- Este unic
Un cadou personalizat, așa cum îi spune și numele, nu are cum să se găsească pe toate rafturile magazinelor. Este creat special după indicațiile pe care noi i le dă producătorului, acesta având grijă ca la final, produsul să fie ceea ce am așteptat.
Probabil că cu toții ne-am săturat de clasicele cadouri: căni, eșarfe și cravate și ne-am gândit în sine noastră, chiar și pentru un moment, că ne-ar fi plăcut ca cineva să ne surprindă cu ceva interesant, cu un cadou pe care să nu-l uităm prea curând, un dar care să se ridice deasupra vâltorii de ciocolată și șosete pe care le primim la fiecare eveniment mai important.
Acum toată lumea are posibilitatea asta. Cadourile personalizate aduc o notă de originalitate cu care este greu să concurezi .
- Se aseamană cu persoana căreia vrem să-i facem o surpriză
Faptul că este personalizat, așa cum sunt și figurinele bobbleheads , ne ajută să ne apropiem de esența persoanei, de ceea ce este ea cu adevărat. Fie că îi ilustrăm pasiunile, hobby-urile, cariera sau valorile (cum ar fi iubirea pentru familie sau energia cu care face orice lucru care-i pică în responsabilitate) reușim să creăm o ilustrare a ceea ce înseamnă cu adevărat cel de lângă noi.
Deși mulți nu o spun, cu siguranță și-ar dori să aibă un cadou care să strige de la o poștă ”Sunt făcut doar pentru tine!”
- Se potrivește în orice context
Figurinele bobbleheads, dacă este să vorbim despre ele, pot fi potrivite oricărui context. Fie că sunt puse pe biroul de la locul de muncă sau pe bordul mașinii, reușesc să îi distreze foarte ușor pe cei din jur. Și unde mai pui că pot fi personalizate în funcție de context?
Pentru mai multe detalii puteți vedea linia noastra de wedding toppers, corporate bobbleheads și couple bobbleheads, făcute special pentru orice ocazie.
- Este handmade
Handmade, sau lucrat manual, este o calitate din ce în ce mai căutată la cadourile din zilele noastre.
Trăind într-o lume a industrializării și a fordismului, unde oamenii caută din ce în ce mai mult o ușiță de scăpare din bunurile comune, oferite tuturor.
Vrem să ne simțim speciali, să ne simțim apreciați și tocmai de aceea, procesul handmade este unul care arată atenția pe care vrem să o oferim viitorului cadou.
Mâinile iscusite și ochii ageri curprind toate detaliile necesare pentru a face din câteva materiale un rezultat cu suflet, un dar care să ne bucure și să ne transmită ceea ce suntem: o ființă unică, ce merită să fie sărbătorită!
- Arată că ne pasă cu adevărat de celălalt
Atunci când investim într-un cadou personalizat nu investim doar niște bani în contul altei companii care se ocupă cu asta.
Investim în relația pe care o avem cu celălalt, în tot ceea ce apreciem la el, în dorința de a-i arăta celui de lângă noi că este cu adevărat o persoană minunată căreia vrem să-i mulțumim prin mici gesturi, cum ar fi acesta, că ne pasă, că suntem atenți la cum este, că vrem să facem ceva care să fie diferit și creat special pentru el.
Lista ar putea să continue la nesfărșit cu motive pentru care un cadou personalizat ar fi cea mai bună alegere, indiferent de contextul în care vrei să-l oferi, însă vă lăsăm să vă decideți singuri și să ne spuneți care au fost experiențele voastre cu cadouri personalizate.
Lasă un răspuns